Monday, January 14, 2013

Vernisaj expozitie TACERE si moment muzical din creatia artistului John Cage

UNAgaleria – Galeria Universitatii Nationale de Arte Bucuresti
(Str. Budisteanu nr. 10) va invita

joi, 17 ianuarie ora 17:00 la vernisajul expozitiei

TACERE

Curator: Alexandra Titu

Expozitia face parte dintr-un proiect mai amplu intitulat Fenomenul Black Mountain College - John Cage si arta sa. Prima parte a avut loc la Timisoara la sfârsitul lunii octombrie 2012, unde au fost organizate trei zile festive pentru sarbatorirea a 100 de ani de la nasterea compozitorului avangardist John Cage. Evenimentul a cuprins un simpozion cu invitati de specialitate din domenile in care artistul si-a lasat amprenta ( muzica, arta vizuala, literatura), un workshop, dezbateri pe teme muzicale, o videoconferinta, o expozitie si un concert sustinut de Filarmonica Banatul din Timisoara cu lucrari din creatia lui John Cage si a compozitorilor contemporani lui.

Pentru mai multe detalii: http://centenar-johncage.blogspot.ro/
 
In cadrul expozitiei ”TACERE” expun artistii: Vica Tila Adorian, Marius Burhan, Ciprian Ciuclea, Dana Constantin, Mirela Dauceanu, Darie Dup, Suzana Fântânariu, Tiberiu Fekete, Serbana Dragoescu, Marius Jurca, Petru Lucaci, Gabriel Kelemen, Adriana Lucaciu, Livia Mateias, Camil Mihaescu, Liviu Nedelcu, Marilena Preda-Sanc, Gheorghe Sfaiter, Corneliu Vasilescu, Aurel Vlad, Sorin Vreme, Gheorge Zarnescu, Magdalena Zarnescu.  
O parte din lucrari sunt realizate special pentru acest eveniment. 

Expozitia TACERE a fost prezentata intr-o prima varianta la Galeria Triade din Timisoara. 

In deschidere va avea loc un scurt moment muzical din creatia artistului John Cage, care va cuprinde lucrari pentru vioara si pian precum si lucrarea care l-a consacrat 4’33’’

Interpreti: George Apostolescu (vioara) si Andreea Olariu (pian). 

Echipa de organizare este formata din:
prof. drd. George Apostolescu (director de proiect)
prof. univ. dr. Alexandra Ionescu Titu (curator)
conf. univ. dr. Vica Tila Adorian (decan Facultatea de Arte si Design)
Ciprian Ciuclea (Experimental Project)
lect. univ. dr. Gabriel Kelemen

Sunday, November 18, 2012

square media va invita sa descoperiti CARTE CU ARTE

un produs asociatia culturala IDIOMA

EDITIA INTAI

19 noiembrie – 16 decembrie 2012
Galeria Universitatii Nationale de Arta
Bucuresti, str. General Budisteanu 10

luni, 19 noiembrie, ora 16 – conferinta de presa

Square Media lanseaza un eveniment dedicat exclusiv cartii de arta si cartii-obiect. Lucrul cu opera de arta – fie ea printata, fie reprodusa intr-o carte, fie expusa intr-un eveniment – a dezvoltat, in timp, un atasament firesc fata de proiecte culturale si editoriale. Ne-a adus, pe de alta parte, aproape de reusitele dar si de problemele pe care le intampina grafica, tiparirea, distributia si chiar finantarea cartii de arta. Nu ne propunem sa rezolvam aceste probleme, ci sa le aducem la un numitor comun, sa cautam raspunsul posibil. Miza acestui raspuns tine de faptul ca o astfel de carte are nevoie de un spatiu al sau, in care dialogul si vanzarea capata sens.

Din 19 noiembrie pana in 16 decembrie, alaturi de Universitatea Nationala de Arta, de editori si de parteneri, Square Media incearca sa transforme o carte intr-un eveniment – prima editie CARTE cu ARTE, realizata prin Asociatia Culturala IDIOMA. Se intampla in Bucuresti, la UNAgaleria, str. G-ral Budisteanu, nr. 10.

Noi credem ca o carte inseamna dialogul dintre idee, grafica si tipar. Aceasta carte se citeste si cu mintea, si cu ochii, si cu mainile. Este cartea care nu incape in standard si nici in rafturi cu dimensiuni egale. Este cartea atipica. La fel de atipica este si productia ei: hartia, coperta sau legatoria.

Rezultatul este un obiect in sine – un obiect pe care il putem citi din toate perspectivele alcatuirii sale si in care fragmentele cedeaza importanta individuala pentru a castiga lectura ansamblului.

CARTE cu ARTE coaguleaza o platforma comuna, a micilor editori, autori individuali sau institutii cu preocupari si probleme similare, dar mai ales a cartilor care vorbesc prin text si imagine, prin hartie si tipul de litera, prin coperta si legatorie. Asa cum orice lucru este mai bine inteles atunci cand se aseaza printre altele asemanatoare, tot asa si cartea de arta are nevoie de un loc al sau, un loc in care sa nu se piarda printre rafturi, un loc care sa nu individualizeze participanti, ci care sa ofere prilejul celei mai directe lecturi.  Castigator va fi publicul care va sti unde poate gasi acele carti de negasit, de care aude intamplator sau deloc, acele carti altfel.

Ce face dintr-o carte o carte-obiect? CARTE cu ARTE porneste invers: de la intreg catre parte. Scoate hartiile din coperti, descoase tipograful si legatorul, intra in vorba cu librarul, cauta surse de finantare, intreaba graficianul, citeste fragmente, expune placile tipografice si probele de tipar, organizeaza ateliere de manufactura. 

Ce urmeaza dupa o carte? Poate sa fie doar lectura. Dar mai pot fi si alte obiecte – obiecte noi pe care o carte le poate starni, care pot fi un comentariu vizual sau complementar. Aducem astfel de obiecte la Carte cu Arte. O veti putea intalni astfel de Ana Alexe si un Manual de tipare. Invitam artisti sa creeze. Invitam autori sa lanseze carti. Invitam editori sa citeasca cu glas tare. Dam glas acelei povesti, atipice, a cartii-obiect, si ii construim spatiul in care povestea sa are sens si continuitate.

Igloo Media va lansa cele mai noi aparitii de carte, dar va readuce si titluri mai vechi, inca la mare cautare. Despre ochiul de veghe tocmai a iesit din tipar si va fi lansat de autorul sau, Vladimir Bulat. Dupa concursuri si premii, Gasiti si pierduti si ELECTRO+ ii regaseste pe Nicu Ilfoveanu, Agnes Birebent si Octav Avramescu. Vom vorbi cu Octav Avramescu si despre romanul grafic si banda desenata asa cum o sustine si o promoveaza Editura Jumatatea Plina. Editura MARTOR a Muzeului National al Taranului Roman povesteste cate ceva despre un corp al cartii si e plina de ulcioare, ganduri, masti si portrete. Ne reintalnim cu Galeria Posibila, cu editii limitate semnate de artisti (Stefan Caltia, Nicu Ilfoveanu, Dan Perjovschi) si cu multe alte carti frumoase, dar si cu artistul Stefan Caltia, invitat de galerie la o discutie despre Cartile de gravura. Carti manufacturate sau haiku-uri pe hartie manuala, carti unice sau in editii limitate, dar si multe alte povesti pe felurite materiale va asteapta alaturi de Ioana Dinescu, Lucian Muntean si Razvan Supuran. Acelasi Razvan Supuran va lansa Plimbare cu Orb, va participa la o intalnire cu Meteriasii (Serban Anghelescu, Uncristian, Cosmin Manolache, Lila Passima, Calin Torsan, Ciprian Voicila) si va expune carti realizate in cadrul atelierelor Cartea de Hartie.

Va invitam de asemenea sa redescoperiti cartile castigatoare la Gala Bun de Tipar si la Cele mai frumoase carti din Romania!

Va invitam sa votati cartile-obiect care va plac cel mai mult dintre cele inscrise la concurs!

Va invitam sa aflati mai multe despre cum se multiplica o carte, sau despre librariile in care aceste carti sunt atent promovate, ca si despre cele mai noi strategii de finantare a proiectelor editoriale din Romania, in cadrul unor intalniri special dedicate.
                                                                                                                                                                           
Va invitam sa va cumparati carti cu arta intelegerii lor! Sa va plimbati ochii peste probele de tipar si obiecte fabuloase! Sa participati la intalniri si discutii!

In 14 decembrie tragem linie si concluzii. Ne pregatim pentru editia a doua, de anul viitor!

In plus, pentru ca intram in decembrie, va asteptam si cu obiecte de sarbatoare: obiecte unicat din lana, dantela, hartie de carte, ata, sfoara si alte materiale. De purtat sau decorat. Toate produse de Anamaria Avram.

Evenimentul este deschis de luni pana duminica, intre orele 11 si 20.
Perioada de desfasurare: 19 noiembrie – 16 decembrie 2012.
Accesul este gratuit.
Pentru detalii si programul evenimentelor rasfoiti pdf-ul de la www.asociatiaidioma.ro.

Square Media printeaza fotografii de arta si face grafica de carte. Dar si ultragiclee print si art book pornesc din acelasi punct: sa intelegi ca o lucrare este un intreg si ca o echipa inseamna mai mult decat un om. Am facut asadar un pas catre intregul cartii. Cu toate greselile, neintelegerile si impiedicarile inerente. Inerente unui atelier. Asa cum suntem noi la Square. Asa cum sunt multi editori asezati la aceeasi masa. Asa cum sunt cartile in general.
-------------------------------------
co-organizator al prezentei editii: Universitatea Nationala de Arta
-------------------------------------
editori: Asociatia pentru Arta Ilfoveanu, Atelierul de Grafica, Centrul de Introspectie Vizuala, Fotocabinet, Galeria Noua, Galeria Posibila, Igloo Media, Institutul Cultural Roman, Editura Jumatatea Plina, Muzeul Taranului Roman, Editura UNArte

librarii: Anthony Frost, Bastilia Librarium, Carturesti, Librariile Humanitas, Libraria Jumatatea Plina
tehnici si suporturi de imprimare: Imprimeria Arta Grafica, Inkorporate Print, Master Print Super Offset; Antalis Romania; Epson Romania; Atelierul de Carte; Square Media
despre platforme de finantare: Adminstratia Fondului Cultural National, Punctul de Contact Cultural pentru Programul Cultura 2007-2013
carte manufacturata / tiraj limitat: Razvan Supuran, Ioana Dinescu, Lucian Muntean

manual de tipare: Ana Alexe

Stefan Caltia a sprijinit acest proiect cu sfaturi si desene
imaginea Carte cu Arte

Atelierul de Carte a facut ateliere, carti si obiecte

Anamaria Avram a facut obiecte cu arte

parteneri media: Igloo, modernism.ro, Adevarul, Historia, Dilema veche, Art Act Magazine, ArtClue, Observator cultural, liternet.ro, Decat o Revista, Avantaje, Radio Romania (Radio Romania Actualitati, Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical, Radio Romania International, Radio Romania Bucuresti fm, Radio Romania 3net), Radio France Internationale
-------------------------------------
curatori: Cosmina Chituc, Andy Braniste, Jan Eugen
grafica si prepress: Irina Marculescu
web: Nicusor Braniste
tipar materiale promotionale sustinut de: Imprimeria Arta Grafica, Inkorporate Print, Master Print Super Offset
pe hartie oferita de: Antalis Romania

pentru orice alte informatii nu ezitati sa contactati:

021 313 35 71

Wednesday, October 24, 2012

EXPOZITIE DE FOTOGRAFIE

Selectie de fotografii si filme experimentale ale studentilor specializarii
FOTO, VIDEO, PROCESAREA COMPUTERIZATA A IMAGINII din


Universitatea Nationala de Arte Bucuresti
Universitatea de Arte si Design Cluj
Universitatea de Arte "George Enescu" Iasi
Universitatea de Vest - Facultatea de Arte si Design Timisoara

Coordonator expozitie Roxana Trestioreanu

La vernisaj - lansare Revista Arta "DOSAR FOTOGRAFIA".

Expozitia deschisa in perioada 17-25 octombrie 2012.

Expozitia este organizata cu sprijinul: Universitatii de Arte si Design Cluj, Universitatii de Arte "George Enescu" Iasi, Universitatii de Vest - Facultatea de Arte si Design Timisoara.


Conferinţe Bojana PEJIĆ

Colegiul Noua Europa                   Universitatea Nationala de Arte Bucuresti

 
Bojana PEJIĆ
Art historian, critic and curator
within the GE-NEC Program

Feminaissance!? Feminism and the Museum,
or Maybe Tonight It’ll Happen
on Wednesday, October 24, 2012, at 5 p.m.
New Europe CollegeStr. Plantelor 21, Tel: 021 307 99 10

Let’s Talk About Violence
on Thursday, October 25, 2012, at 11 a.m.
Galeria UNA, Str. Budișteanu 10, Tel: 021 316 88 64

***
Dr. Bojana Pejić studied History of Art in the Faculty of Philosophy at Belgrade University. From 1977 to 1991 she was a curator at Belgrade University’s Student Cultural Centre and organized many exhibitions of Yugoslav and international art. In 1971 she began to write art reviews and worked as an editor for the art-theory journal Moment in Belgrade (1984 to 1991). In 1995 she organized an international symposium, The Body in Communism, at the Literaturhaus in Berlin. She was chief curator of the exhibition After the Wall – Art and Culture in Post-Communist Europe, organized by the Moderna Museet, Stockholm (1999), which was also shown at the Museum of Contemporary Art ­Foundation Ludwig in Budapest (2000) and at Hamburger Bahnhof in Berlin (2000-2001). In 1999 she was one of the co-curators of the exhibition Aspects/Positions at the Museum of Contemporary Art ­Foundation Ludwig in Vienna.

She was chief curator of the October Salon in Belgrade in 2008, and organized and curated the major exhibition Gender Check – Femininity and Masculinity in the Art of Eastern Europe, which was shown at MUMOK (Museum Moderner Kunst Stiftung Ludwig Wien) in 2009-10.

Bojana Pejić has been living in Berlin since 1991.

Sunday, October 21, 2012

Simpozion de politici artistice: Modele internationale pentru solutii locale



UNAgaleria, Str. Gen. Budisteanu nr.10, Bucuresti
Simpozionul de politici artistice ce va avea loc la UNAgaleria – galeria Universitatii Nationale de Arte Bucuresti – in perioada 1-4 noiembrie 2012, isi propune sa ofere actorilor culturali din Romania modele comparative si perspective in politicile artistice si managementul artistic, inclusiv in educatia artistica, campaniile de strangere de fonduri la nivelul comunitatii locale si dezvoltarea audientei, printr-o serie de prezentari conduse de profesori, cercetatori si conferentiari din Elvetia.
In lumina evenimentelor politice recente din Romania este necesara o analiza a resposabilitatilor pe care le are un guvern democratic fata de cultura contemporana si cum pot fi aceste responsabilitati implementate. De ce ar trebui guvernul sa finanteze arta contemporana (nu doar cultura in general) si care sunt argumentele convingatoare in acest sens? Ce inseamna arta contemporana si ce valoare are aceasta pentru societate? Ce putem astepta, in mod realist, de la guverne referitor la finantarea artei contemporane si spre ce fonduri alternative ne putem orienta? In contextul masurilor de austeritate care au atins toate tarile europene si au impus taieri in jurul de 25-30% din bugetele anterioare ale artelor si culturii, ce se intampla cu comunitatea artistica independenta care in mod obisnuit reprezinta vocea critica, si ce impact are aceasta?

Pe durata celor doua zile ale atelierului si prezentarilor sustinute de profesori si cercetatori din Elvetia, vor fi discutate diverse aspecte asociate cu politicile artistice din Elvetia si alte tari din Occident si vor fi oferite exemple de succese si esecuri.

Apoi, pe durata week-end-ului se va desfasura un eveniment intitulat The Trade Show. Asemanator cu un targ dar excluzand componenta comerciala, The Trade Show va functiona ca o platforma unde initiativele, organizatiile si spatiile artistice independente din Elvetia si Romania se pot strange laolalta, schimba idei si informatii si dezvolta colaborari viitoare.
Vor avea loc prezentari, discutii si mese rotunde pentru a analiza impactul schimbarilor recente in politicile de finantare – precum in Elvetia, Romania sau Chicago – pe scenele artistice independente.

Sponsori: Pro Helvetia si Fondul Sponsorilor Elvetieni al Ambasadei Elvetiei, Bucuresti

Daca va intereseaza o tema pe care ati dori sa o discutati cu privire la politicile artistice, arta si politica, aspecte legate de statutul pe piata muncii a actorilor culturali, artistilor, etc., actiuni colective si limitarile acestora, ICR, sponsoring de la corporatii, sau orice alt subiect asociat cu aceste teme, contactati-ne ca sa le putem programa pe durata The Trade Show.

Agenda
UNAgaleria, 1-4 noiembrie, 2012, Str. Gen. Budisteanu nr.10

Joi, 1 noiembrie, 2012
10:00 – 12:00 Brigitte Bijl-Schwab, cercetator independent – Politici culturale in Statele Federale  Elvetiene
12:00 – 13:00 Cafea, bauturi, si gustarele
13:00 – 15:00 Olga Stefan, cercetator independent si conferentiar – Campaniile de strangere de fonduri la nivelul comunitatii locale si de construire a comunitatii, exemplul orasului Chicago
15:00 – 17:00 Philipp Klaus, Professor la ETH (Eidgennössische Technische
Hochschule, Zurich) – Arta si Dezvoltarea Oraselor
17:30 - 18:30 Vizitarea galeriilor/institutiilor artistice impreuna cu grupul elvetian.

Vineri, 2 noiembrie, 2012
10:00 - 12:00 Anna Chrusciel, Profesor la Zurich Hochschule der Künste, Institute of Art
Education – Educatia artistica si publicul
12:00 - 13:00 Cafea, bauturi, si gustarele
13:30 - 15:00 Rachel Mader, Director of Competence Center of Art and the Public, Luzern Hochschule für Kunst und Design – Agentia culturala si contextul: comparatie intre Marea Britanie si Elvetia.
15:30 - 18:30 Vizitarea spatii de arta contemporana, intalniri cu alti artisti si operatori
culturali
Timp liber – intalniri si discutii informale

Sambata, 3 noiembrie (este posibil sa survina schimbari in program)
12:00 – 17:00 The Trade Show
Punct de intalnire si platforma de schimb de informatii unde initiativele artistice elvetiene si corespondentele lor din Romania se pot intalni si schimba idei si cunostinte in scopul de stabilirii unor  colaborari si parteneriate.
12:00 – 13:00 – cafea si snacks si discutii informale pentru intalnirea participantilor.
Prezentari de :
Club Electro Putere, Bucuresti
Esther Eppstein, Message Salon, Zurich
Stefan Rusu, CAA Chisinau
Sabine Hagmann, Kunsthaus Aussersihl, Zurich

Duminica, 4 noiembrie
12:00 – 17:00 The Trade Show
Discutii si mese rotunde precum si prezentari ale altor participanti. Programul exact urmeaza sa fie anuntat.
Prezentari de:
MAGMA, Sfantu Gheorghe
Satellite Group, Iasi
Centrul de Introspectie Vizuala, Bucuresti
urmata de discutii (urmeaza a fi confirmat)

Contact: Olga Stefan
olgastefanconsulting@yahoo.com
mai multe informatii vor fi disponibile in curand: 
www.thetradeshow.wordpress.com

Workshop de colaj Pe marginea expoziției: “Hannah Höch Collages from 1889 – 1978”


11-12/10/2012 – București

Workshop de colaj
Pe marginea expoziției:
“Hannah Höch Collages from 1889 – 1978”

Coordonat de Wiebke Trunk
http://www.wiebketrunk.de

Artist, profesor, curator, Wiebke Trunk propune un workshop de explorare - experimentală și performativă - a rolurilor si identităților sociale tradiționale și a reprezentării acestora pornind de la colajele Hannei Höch ca sursă de inspirație. 

Participanții la workshop vor avea ocazia sa imagineze si sa realizeze reprezentări hibride prin combinarea de materiale diverse prin colaj (textile, hârtie, carton etc.). Imaginile rezultate vor fi ulterior fotografiate și postate pe Internet.

Partea de activitati practice, in cadrul careia fiecare participant isi va exersa creativitatea, va fi acompaniata de o prezentare teoretica ilustrata a istoriei tehnicii colajului in arta internationala.

Workshop-ul se adreseaza cu prioritate studentilor Foto-Video, Grafica, Design, Pictura, Creatie vestimentara. Participarea se face in ordinea inscrierilor.

Workshop organizat de Goethe Institut, Romania In colaborare cu Universitatea Nationala de Arta Bucuresti si Centrul International pentru Arta Contemporana, CIAC

Wednesday, September 12, 2012

Finantarea culturii cu fonduri europene in perioada 2014-2020



Asociatia Operatorilor Culturali din Romania derulează in perioada septembrie 2012-februarie 2013 proiectul Finantarea culturii in noua perspectivă financiară, realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică. Partenerii proiectului sunt: Universitatea Natională de Arte Bucuresti, Institutul Intercultural din Timisoara, Institutul de Cercetări Europene din cadrul Universitătii Babes-Bolyali Cluj-Napoca.
Asociatia Operatorilor Culturali din Romania derulează in perioada septembrie 2012-februarie 2013 proiectul Finantarea culturii in noua perspectivă financiară, realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică.
Partenerii proiectului sunt: Universitatea Natională de Arte Bucuresti, Institutul Intercultural din Timisoara, Institutul de Cercetări Europene din cadrul Universitătii Babes-Bolyali Cluj-Napoca.

Proiectul isi propune sondarea necesitătilor de dezvoltare si de finantare a operatorilor culturali: artisti, organizatii neguvernamentale, institutii publice de cultură, grupuri de initiativă, societăti comerciale cu activitate culturală, prin intermediul unui chestionar de culegere a nevoilor de finantare, care va fi disponibil pe site-ul www.operatoriculturali.ro, incepand cu 1 octombrie a.c.

Procesul de colectare a datelor si informatiilor va fi sprijinit prin organizarea a trei dezbateri la Bucuresti, Timisoara si Cluj-Napoca, in cursul lunilor octombrie si noiembrie, la care vor fi invitati să participe organizatiile culturale si artistii din regiunile respective. Proiectul se va finaliza in februarie 2013 cand va fi publicat si lansat Studiul privind nevoile de finantare a operatorilor culturali, in perspectiva 2014-2020, si va reuni concluziile rezultate din răspunsurile primite la chestionare si din dezbaterile organizate in toamna anului 2012. Studiul va fi disponibil si in format electronic pe pagina de internet www.operatoriculturali.ro, alături de extrase video-audio cu cele mai interesante aspecte dezbătute in cele trei orase.
Pentru mai multe detalii o puteti contacta pe doamna Gabriela Baciu, manager de proiect, e-mail: gabriela@operatoriculturali.ro, telefon: 0721.664.293.

Proiectul Finantarea culturii in noua perspectivă financiară este realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finantat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundatia pentru Dezvoltarea Societătii Civile.