Joi, 26 aprilie, orele 18.00
- Discuţie cu Adrian Buga pe marginea lansării cărţii sale
"Colecţia
Regală de Artă Contemporană"
Prefaţa este semnată de prof. univ. Dr.
Ruxandra Demetrescu; Editura UNARTE, 2011;
Grafica: Gabi Dumitru; Fotografii:
Victor Bortaș. Format: 23,5x29,5
cm, 220 pp., color.
Participă: Prof. univ. Dr. Cătălin
Bălescu – Rector al Universităţii Naţionale de Arte;
Prof. univ. Dr. Ruxandra Demetrescu, Conf. univ. Dr. Ioana Beldiman, Lector univ. Dr. Adrian Boeru.
Prof. univ. Dr. Ruxandra Demetrescu, Conf. univ. Dr. Ioana Beldiman, Lector univ. Dr. Adrian Boeru.
„Volumul de faţă se prezintă publicului
sub semnul unei fericite excepţii: el documentează, cercetează și
analizează un număr însemnat de lucrări de artă contemporană (141) realizate de
importanţi artiști români (75).
Împreună, ele alcătuiesc Colecţia Regală de Artă Contemporană, constituită
începând din anul 2001. După zece ani, existenţa acesteia este făcută publică
în mod coerent și unitar, graţie lui
Adrian Buga, autorul prezentului proiect; el și-a
asumat sarcinile inerente conaisseur-ului, înţelegând foarte bine că
acestea presupun nu doar pasiunea pentru artă, ci și
erudiţie, competenţă și eficacitate. Conștient
sau nu, el pare să fi urmat modelul propus de Goethe în cea de a treia
scrisoare despre colecţionar, în care afirma că ordinea era (alături de
exhaustivitate) una dintre dimensiunile pe care dorea să le confere propriei
colecţii: pentru aceasta a studiat istoria artei și
a realizat cataloage.“
(Profesor univ.
dr. Ruxandra Demetrescu)
„Am considerat importantă conexiunea și
relaţia dintre vedere-vizualitate și
viziune-vedenie (epifanie), transcendentalul fiind puterea de a vedea, putere
asumată de toate stările văzului. Pentru ochiul care gândește,
în raportul privire–obiect–văz, se impune într-o primă instanţă următoarea
observaţie: textul scris pentru fiecare lucrare este filtrat prin văzul meu,
prezint doar experienţa proprie din analiza și
trăirile avute în faţa fiecărei lucrări, dublată de cercetări biografice și
studii bibliografice ale artiștilor prezenţi în
Colecţie. Plăcerea de a investiga și
descoperi, de a aduna informaţie de la fiecare artist, constituie aici o
tentaţie infinit mai puternică decât aceea de a căuta senzaţionalul artei.
Pentru mine cercetarea în arhive, vizitele în ateliere, chiar și
călătoriile îndepărtate după artiști
români uitaţi – toate însumează un mod de viaţă, un reflex și
o bucurie perpetuă. Textele cuprinse în acest catalog au fost scrise într-un
interval scurt de timp, într-un stil spontan al scrierii. Poate cu trecerea
timpului ele vor deveni o confruntare directă între gândirea de acum și
trăirile de atunci. Totuși, au fost scrise
acum într-o dublă competiţie – cu mine în ambele roluri: eu ca privitorși
eu influenţat de artiștii cu care am
discutat – iar aprecierile sau blamările devin, într-un fel, împărţite.”
(Adrian Buga,
masterand anul II Istoria și
Teoria Artei, consultant al Casei Majestăţii Sale Regelui Mihai I)
No comments:
Post a Comment