Monday, April 23, 2012

Conferinţa susţinută de Prof. Ruth Oren, Universitatea din Haifa, Israel


Vineri 20 aprilie 2012 a avut loc conferinţa Memoria colectivă în era schimbării contextului mediatic: patrimoniul fotografic israelian în Arhivele Instituţiilor Naţionale


Evenimentul a fost realizat în parteneriat de: Ambasada Statului Israel şi Universitatea Naţională de Arte

Lansare de carte si discutie

Joi, 26 aprilie, orele 18.00 - Discuţie cu Adrian Buga pe marginea lansării cărţii sale

"Colecţia Regală de Artă Contemporană"

Prefaţa este semnată de prof. univ. Dr. Ruxandra Demetrescu; Editura UNARTE, 2011;
Grafica: Gabi Dumitru; Fotografii: Victor Bortaș. Format: 23,5x29,5 cm, 220 pp., color.

Participă: Prof. univ. Dr. Cătălin Bălescu – Rector al Universităţii Naţionale de Arte;
Prof. univ. Dr. Ruxandra Demetrescu, Conf. univ. Dr. Ioana Beldiman, Lector univ. Dr. Adrian Boeru.

„Volumul de faţă se prezintă publicului sub semnul unei fericite excepţii: el documentează, cercetează și analizează un număr însemnat de lucrări de artă contemporană (141) realizate de importanţi artiști români (75). Împreună, ele alcătuiesc Colecţia Regală de Artă Contemporană, constituită începând din anul 2001. După zece ani, existenţa acesteia este făcută publică în mod coerent și unitar, graţie lui Adrian Buga, autorul prezentului proiect; el și-a asumat sarcinile inerente conaisseur-ului, înţelegând foarte bine că acestea presupun nu doar pasiunea pentru artă, ci și erudiţie, competenţă și eficacitate. Conștient sau nu, el pare să fi urmat modelul propus de Goethe în cea de a treia scrisoare despre colecţionar, în care afirma că ordinea era (alături de exhaustivitate) una dintre dimensiunile pe care dorea să le confere propriei colecţii: pentru aceasta a studiat istoria artei și a realizat cataloage.“
(Profesor univ. dr. Ruxandra Demetrescu)
„Am considerat importantă conexiunea și relaţia dintre vedere-vizualitate și viziune-vedenie (epifanie), transcendentalul fiind puterea de a vedea, putere asumată de toate stările văzului. Pentru ochiul care gândește, în raportul privire–obiect–văz, se impune într-o primă instanţă următoarea observaţie: textul scris pentru fiecare lucrare este filtrat prin văzul meu, prezint doar experienţa proprie din analiza și trăirile avute în faţa fiecărei lucrări, dublată de cercetări biografice și studii bibliografice ale artiștilor prezenţi în Colecţie. Plăcerea de a investiga și descoperi, de a aduna informaţie de la fiecare artist, constituie aici o tentaţie infinit mai puternică decât aceea de a căuta senzaţionalul artei. Pentru mine cercetarea în arhive, vizitele în ateliere, chiar și călătoriile îndepărtate după artiști români uitaţi – toate însumează un mod de viaţă, un reflex și o bucurie perpetuă. Textele cuprinse în acest catalog au fost scrise într-un interval scurt de timp, într-un stil spontan al scrierii. Poate cu trecerea timpului ele vor deveni o confruntare directă între gândirea de acum și trăirile de atunci. Totuși, au fost scrise acum într-o dublă competiţie – cu mine în ambele roluri: eu ca privitorși eu influenţat de artiștii cu care am discutat – iar aprecierile sau blamările devin, într-un fel, împărţite.”
(Adrian Buga, masterand anul II Istoria și Teoria Artei, consultant al Casei Majestăţii Sale Regelui Mihai I)
UNAgaleria, str. G-ral Budișteanu, nr. 10, sector 1, București +40)21 212 88 64

Burse DAAD pentru studii si cercetare in Germania

marţi, 24 aprilie 2012, ora 13.00, sunteţi invitaţi la prezentarea programelor de burse DAAD pentru studii şi cercetare în Germania. Prezentarea va avea loc în cadrul Universităţii Naţionale de Arte, UNAgaleria (Str. General Budişteanu nr. 10,UNAgaleria).

DAAD finanţează programe de studii masterale şi cercetare în limba germană şi engleză! În plus, DAAD oferă burse destinate în exclusivitate domeniului artelor. Sunt invitaţi studenţi, masteranzi, doctoranzi şi tineri cercetatori (post-doc sau cadre academice).
Prezentarea va avea loc în limba română.
www.daad.ro

Discutie cu Victor Ieronim Stoichiţă

pe marginea cărţii sale Experienţa vizionară în pictura spaniolă a secolului de aur
Traducere din engleză de Anca Oroveanu şi Ruxandra Demetrescu Editura Humanitas, 2011
Miercuri, 28 martie, orele 17.00, la UNAgaleria


Participanţi: Cristian Robert Velescu, Roxana Trestioreanu, Ioana Măgureanu
„Cartea de faţă abordează, într-o perspectivă interdisciplinară, la încrucişarea dintre istoria artei şi istoria religiilor, marea problemă a «reprezentării nereprezentabilului». Confesiunile secrete ale marilor mistici spanioli, precum Sfânta Tereza din Ávila sau Sfântul Ioan al Crucii, sunt descifrate în contextul sensibilităţii artistice a epocii, aşa cum mare parte din pictura spaniolă a veacurilor al XVI-lea şi al XVII-lea este abordată în lumina experienţei misticilor. Ca instrument de difuzare a unor experienţe excepţionale (cele mai multe strict personale şi chiar secrete), pictura ajunge la adevărata sa vocaţie abia în momentul în care autoritatea ecleziastică reuşeşte să recupereze, să incorporeze şi, într-un fel, să «îmblânzească» frenezia mistică a secolului al XVI-lea. Imaginea pictată devine un instrument de comunicare, dar şi de control al extazului.“
(Victor Ieronim STOICHIŢĂ)

Organizator: Universitatea Naţională de Arte Bucureşti

Echilibru Tactil ediţia a II-a/ 2012

14 martie - 4 mai 2012, ora 13.00  

Curator: lect. univ. dr. Dorina Horătău 
Prezintă: prof. univ. dr. Cristian Robert Velescu

Organizator: Departamentul de Arte Textile & Design Textil
 
Sponsor oficial: Color It /magazinul cu zâmbete colorate
Parteneri: Fundaţia Principesa Margareta a României, Muzeul Ţăranului Român, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „ Ion Mincu”, Creative Ikebana/decoraţiuni şi aranjamente florale, Biblioteca Metropolitană Bucureşti, Tipografia Net Print, Liceul de Artă „Nicolae Tonitza”, Colegiul Tehnic de Arhitectură şi Lucrări Publice „ Ioan N. Socolescu”.
Parteneri media: Villa Design, Casa şi grădina, Art Out.